1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW
ConflicteUcraina

De ce este Harkovul esenţial din punct de vedere strategic

Roman Goncharenko
14 mai 2024

Noua ofensivă a Rusiei vizează Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina. Bătălia pentru acest oraș va fi mai sângeroasă decât cea pentru Donețk sau Mariupol. Iar o înfrângere ar durea mai mult decât în Donbas.

https://p.dw.com/p/4fpWh
Harkov, martie 2022
Primăria din centrul orașului Harkov după bombardamentele rusești din martie 2022Imagine: Sergey Bobok/AFP

La doi ani de la încercarea eșuată de a cuceri Harkov, Rusia se îndreaptă din nou spre oraș. Până nu demult, experții erau siguri că operațiunea de lângă Harkov era mai degrabă o campanie de propagandă rusă. Moscova, spuneau ei, nu dispune de suficiente forțe armate pentru a cuceri al doilea oraș ca mărime al Ucrainei.

Însă armata rusă avea să captureze rapid mai multe sate din nordul regiunii la începutul lunii mai, amplificând îngrijorările în legătură cu Harkov. Pentru Kiev nu este vorba doar despre noi pierderi teritoriale. Harkov este un oraș-cheie pentru Ucraina din punct de vedere economic și cultural și reprezintă unul dintre simbolurile rezistenței ucrainene împotriva invaziei rusești.

Ce e de știut despre Harkov

Harkov a fost un oraș mare încă din timpul Imperiului Rus. Între 1919 și 1934 a fost prima capitală a Ucrainei sovietice. Deși orașul a devenit ulterior predominant rusofon, cultura ucraineană a înflorit aici între 1920 și 1930. Reprezentanții de seamă au căzut însă victime terorii instaurate de dictatorul Iosif Stalin. Numele multor scriitori și poeți din această generație, cunoscută sub numele de "renașterea executată", au devenit cunoscute pe scară largă abia în Ucraina independentă.

Ucraina: De la grânarul lumii la ogoare minate

În timpul epocii sovietice, Harkov a devenit un centru de transport, industrie și știință, moștenind de la URSS un grup industrial de înaltă tehnologie și universități importante, între care Universitatea Națională Karasin, Universitatea de Drept, Universitatea de Radioelectronică și singurul institut de aviație din Ucraina. În anii `30, un atom a fost divizat pentru prima dată în URSS într-un centru științific din Harkov.

Harkovul este situat la aproximativ 40 de kilometri de granița cu Rusia, la intersecția unor rute strategice de la vest la est și de la nord la sud, inclusiv drumul care leagă Moscova de Crimeea prin Rostov pe Don. Orașul a produs până nu demult componente pentru centrale hidroelectrice, termice și nucleare, precum și avioane, tractoare și tancuri. În centrul orașului se află cea mai mare piață din Ucraina - Barabahovo.

Locul înfrângerii lui Putin

Ca urmare a intensificării bombardamentelor rusești și a întreruperilor de energie electrică rezultate, multe companii nu mai pot funcționa la capacitate maximă, fiind puțin probabil ca Ucraina să fie capabilă să le mute pe toate într-un loc mai sigur.

O atare mișcare ar necesita mulți bani, trenuri de marfă și timp – Ucraina duce lipsă de toate acestea. Unele companii mici s-au mutat deja în vestul Ucrainei în 2022. În aprilie, presa ucraineană a relatat despre planurile a doi giganți industriali din Harkov, care au fuzionat cu puțin timp înainte de invazia rusă, de a înființa sucursale în vestul țării.

Regiunea Harkov
După atacul eșuat asupra Harkovului din 2022, armata rusă a fugit atât de grăbită încât a lăsat în urmă echipamente și munițiiImagine: Hanna Sokolova/DW

Rusia nu a făcut niciun secret din dorința sa de a cuceri Harkovul. Fostul președinte Dmitri Medvedev a anunțat în mod deschis că regiunea Harkov va deveni a cincea regiune din Ucraina care va fi anexată de Rusia în toamna anului 2022.

O contraofensivă de succes a armatei ucrainene a zădărnicit aceste planuri, Harkovul devenind o regiune din care armata rusă a fugit la propriu, lăsând în urmă echipamente și muniții. Observatorii nu au nicio îndoială că Rusia va căuta să se răzbune.

Pentru Ucraina, pierderea Harkovului și a regiunii ar fi o lovitură serioasă dată securității energetice a țării, cu consecințe economice mai grave decât cele suferite după căderea Donețkului sau a Mariupolului.

Potrivit statisticilor guvernamentale, regiunea Harkov a avut a treia cea mai mare contribuție la PIB-ul Ucrainei în 2019 (6,3%), după Kiev și regiunea Dnipropetrovsk. În plus, Harkov este regiunea cu cele mai mari rezerve de gaze naturale din Ucraina, grație cărora țara își poate acoperi aproape toate nevoile din propriile rezerve.

Centrul armatei ucrainene

O eventuală bătălie în jurul Harkovului ar putea deveni cea mai sângeroasă de până acum în acest război, în condițiile în care orașul are o suprafață de aproximativ 350 de kilometri pătrați și circa 1,3 milioane de locuitori. Harkovul este practic aproximativ cât München.

Războiul din Ucraina pe înţelesul celor mici

Aceasta înseamnă că în oraș trăiesc aproximativ la fel de mulți oameni ca înainte de marele atac rusesc asupra Ucrainei. Deși mulți locuitori au părăsit orașul, sute de mii de persoane au fugit în Harkov din Donbass și din alte regiuni unde războiul a izbucnit mai devreme.

Încercând să preia puterea în orașele din estul Ucrainei în 2014, cu ajutorul tacit al serviciilor de securitate ruse, activiștii pro-ruși au avut succes doar în Donețk și Luhansk. În Harkov, ei au fost alungați rapid din clădirea administrației regionale de stat.

Când, în același an, a început războiul din Donbas, Harkov a devenit un centru important atât pentru armata ucraineană, cât și pentru mișcările de voluntari, aici fiind reparate echipamente militare și îngrijiți răniții. Regiunea Harkov a păstrat o serie de instalații militare din epoca sovietică, inclusiv un depozit de arme și un aerodrom militar.

Ofensiva rusă din nord-est nu a fost o surpriză pentru Ucraina. Mai multe linii de apărare au fost construite în jurul orașului Harkov, dar nu și în jurul terenurilor din jur. În plus, Rusia are un avantaj strategic major, putând trage asupra Harkovului de pe teritoriul său.

Ucraina poate riposta doar cu propriile arme cu rază scurtă de acțiune, dar nu și cu arme occidentale cu rază mai lungă de acțiune, lucru interzis de termenii și condițiile livrărilor de arme occidentale. Regatul Unit și-a declarat recent disponibilitatea de a reexamina această clauză. Pentru majoritatea celorlalte țări însă, varianta în care Ucraina trage cu armele sale asupra Rusiei rămâne tabu.

Adaptare după un articol publicat pe DW-Deutsch.